Acum vreo 30-35 de ani, mă bucura, desigur, o pereche de Levi’s, dar şi o poezie de Poe, o emisiune duminicală a lui Bernstein, un San Antonio dar şi un Hemingway, o tabară de schi, o partidă de baschet în curtea şcolii, un ceai, un vinil cu Emerson, Lake & Palmer sau cu Cat Stevens, o seară cu o fată… în timp ce acum, pe tineri se pare că nu îi mai bucură decât un
Am văzut, într-un scurt filmuleţ, până unde ne poartă tehnologia: http://www.ted.com/index.php/talks/pattie_maes_demos_the_sixth_sense.html
Am ajuns la "the sixth sense", pierzând tot mai total "the common sense" şi - uneori - chiar şi pe primele cinci.
Auzim cu iPhone-ul;
Vedem cu web-cam-ul şi televizorul;
Pipăim cu mouse-ul şi cu cybersexul;
Gustăm cu E-urile...
Ne-a mai rămas, încă intact şi lăsat în pace, doar mirosul; cu care constatăm că viitorul nu miroase a bine!
Ah, a mai apărut şi bluetooth-ul, un fel de alt simţ... de perceput virtualul.
Şi, paradoxal, deşi "simţurile" astea devin tot mai sofisticate, noi devenim tot mai nesimţiţi!
Pe mine tehnologia asta de tip gadget nu mă încântă, ba chiar mă sperie, deşi o utilizez cu brio.
Mi se pare adesea inutilă, înrobitoare şi îndobitocitoare.
Am asistat la un sfert de oră de setare a unui
Nu ne mai perfecţionăm, în schimb ne simţim obligaţi să ne upgradăm necontenit, lăsându-ne fraieriţi de nişte producători hulpavi care ne ţin captivi, băgându-ne pe gât tot felul de cioburi colorate aidoma unor sălbatici.
Avem memory stick-ul de 1 GB, de 4 GB, de 8 GB, de 16 GB... Aparatul de ras cu 1 lama, cu 2 lame, cu 3 lame... Camera foto de 3, 5, 7, …, 13 megapixeli… Şamponul sau pasta de dinţi cu dublă, triplă, "dodecatuplă" acţiune… Detergentul cu balsam, cu enzima X, cu factorul Y, cu agentul Z...
Tehnologia e aceeaşi, dar ni se oferă produsul tehnologic "în foileton", doar pentru a-l plăti de mai multe ori. Dar şi pentru a ne împăuna social de mai multe ori. Se umblă puternic la orgoliu. Suntem batjocoriţi cu reclame care ne sugerează, flatându-ne în plan subliminal, că am fi nişte zâni sau nişte nimfe, nişte supercampioni sau nişte superstaruri, indiferent de cheliile, de burţile, de celulitele sau de varicele din dotare.
La ce ne trebuie, oare, un device de 120 GB capabil sa stocheze în buzunar… 30.000 de melodii sau 75 de filme de lung metraj, când se presupune că preţul de achiziţie legală a melodiilor s-ar ridica la peste 75.000 RON, adică peste 20.000 euro?
La ce ne trebuie, oare, nu stiu ce plasma de înaltă fidelitate sau definiţie, când ne uităm la OTV, la "Trădaţi în dragoste", la chiloţii Laurei Andreşan, la dramele lui Noemi, sau la prestaţiile Magdei Ciumac, ale lui Mircea Badea sau Valentin Stan? Si asta când avem timp.
Am ajuns să ne simţim socialmente infirmi dacă deschidem geamul maşinii cu manivela.
Acum totul e... "bubble-gum". Are o culoare simpatică şi un gust interesant, se mestecă câtva timp şi se scuipă. Uneori se mai şi umflă şi face "poc!". Dar nu hrăneşte deloc, distruge stomacul şi mai şi polueaza.
Un alt videoclip, oarecum terifiant, intitulat "We are living in exponential times" – http://vimeo.com/2030361 –, ne înspăimântă cu date despre fenomenala progresie a tehnologiei informaţiei.
Ce să fac eu cu atâta informaţie? Ce sa faca lumea cu atâta informaţie? Avem o inflaţie planetară de informaţie. De informaţie derizorie, mică, irelevantă, cu un conţinut uriaş de deşeuri, de spam, de kitsch informaţional, care iau drumul direct al recycle bin-ului sau al trash-ului.
Iată un exemplu de astfel de "informaţie modernă" de care noi, la vremea noastră, eram, din fericire, scutiţi:
«În cadrul unei manifestări care a avut loc în Cetatea Eternă, UEFA a prezentat balonul cu care se va juca finala Champions League din 27 mai, de pe Stadio Olimpico, "Finale Rome" fiind o creaţie Adidas care păstrează liniile precedentelor mingi, dar care ţine cont şi de istoria Romei, informeaza Corriere dello Sport.
"Finale Rome" este o creaţie revoluţionară care a fost construită din 14 panouri, balonul putând fi foarte uşor de controlat.
Pe lângă celebrele de acum steluţe, noua minge a celor de la Adidas prezintă caracteristici care aparţin exclusiv de Roma: culoare specifica (o variantă de roz) şi imagini de mozaic (pe fiecare stea) care reprezintă figuri legendare pentru istoria capitalei Italiei. Imaginile exprimă viteza, justitia, puterea şi spiritul de echipa, unele dintre cele mai importante virtuţi ale Cetăţii Eterne.» Sursa: Hotnews
Informaţia de acest tip, neoplasmică, ne ocupă timpul, ne răpeşte timpul, ne scurtează viaţa diluând-o şi grăbind-o.
Noi, acum 30-40 de ani, am primit un număr relativ mic de unităţi de informaţie şi până azi am uitat acuzativul, ortografia, "Moromeţii", răscoala de la Bobâlna, şirul lui Gauss sau lucrul mecanic...
Ce-or să facă copiii de astăzi care îngurgitează, conform unui studiu, de 400 de ori mai multă informaţie decât noi într-un creier oarecum similar?
Ce varză va fi în capul lor? Cu ce vor rămâne? Cu pictorul Andreea Esca în locul compozitorului Ştefan cel Mare? Cu manele în loc de "Rapsodia română"?
Eu personal nu cred în teoria aşa-zis pragmatică a minimalismului cultural de tip american, a inutilităţii sau caducităţii culturii umaniste clasice în favoarea celei "imediat utile".
Informaţia şi-a modificat nu numai forma, ci şi conţinutul. Diferenţa dintre cele două tipuri de informaţie este, aşa cum am arătat, de calitate, nu numai de cantitate. Adică multă şi proastă.
Informaţia de azi nu mai e "cerebrală", nu-ţi mai cere s-o descifrezi, adică s-o gândeşti. Nu mai e de genul "ce a vrut să spună poetul?", ca la toate generaţiile anterioare.
Este o informaţie gata decodificată, mură-n gură. Pardon de expresie... inginerească!
Motivul pentru care este aşa? Simplu şi logic: generatorul informaţiei ştie ca produsul său – informaţia – este mai perisabil ca oricând şi că se confruntă cu o supraproducţie pe o piaţă saturată în care consumatorul nu mai are decât un timp foarte limitat de alocat informaţiei. O informaţie prea complicată ar fi abandonată şi ar ramane neconsumată.
De aceea lumea nu mai gandeşte. Iar lipsa, sau rarefierea gândirii duce spre eşecul inteligenţei. Prin atrofierea organului.
Un sonet de Shakespeare, o melodie a lui Aznavour, un peisaj de Turner cred că te fac un om mai bun...
Nişte instrucţiuni de folosire a nu ştiu cărui obiect trendy te fac un robot mai bun...
Şi-aşa ne îmbrăcăm toţi cam cum vrea David Beckham sau nevastă-sa, bem şi mancăm toţi ce ne pun hypermarketurile în promoţii, în pahare şi în farfurii...
Facem ce ni se indică prin mass-media.
Am ajuns nişte destinatari de autoresponder: "Dear Gogu, YOU
Libertatea ni se îngustează alarmant printr-un consumism indus şi impus.
Ajungem exact la stadiul de gloată fără liber arbitru! Nu mai avem nici curajul opiniei!
Cine are curajul să spună ca borăşte la ideea de sushi?
Cine are curajul să spună ca Gaultier se îmbracă şi arată ca dracu'?
Cine are curajul să spună ca a fi gay nu e chiar în regulă?
Că Angelina Jolie n-are nici talent şi că e şi urâtă?
Că nu i-a plăcut Coelho?
Sunt tabuuri, sacrilegii, lezmajestăţi! Fiţe!
Sistemul educaţional românesc propune elevilor manuale măsluite în care valorile sunt întoarse cu dosul în sus, dacă nu lipsesc cu desăvârşire. Cred că progresul a fost posibil pentru că a izvorât dintr-o emulaţie în primul rând culturală.
Marile momente ale Renaşterii, Iluminismului, Romantismului… Boema artistică pariziană, mişcările legate de revistele, de cercurile şi cenaclurile literare... Şcolile de pictura... Curentele literare, filosofice, artistice...
Emulaţia aceasta tehnică, tehnologică din ziua de azi nu ştiu dacă duce la ceva la fel de bun şi nu ştiu dacă duce la ceva, tout court...
Vrem obiecte; si banii pentru a le procura.
Vrem timp, pentru a-l putea pierde cu voluptate şi îndemânare.
Trăirile se duc în mă-sa, devin ridicole, demodate. Sunt înlocuite cu senzaţii.
Patria, Motherland-ul sau Vaterland-ul au fost înlocuite cu tot felul de Auntland-uri sau Disneyland-uri, pe principiul ubi bene ibi patria.
Părinţii n-ii abandonăm la ţară sau n-ii parcăm prin aziluri de lux, copiii prin colegii îndepartate sau prin mall-uri, dacă nu-i lăsăm de izbelişte printre blocuri; pe noi înşine ne parcăm zilnic într-un no man's land al unei vieţi abreviate, monotone, searbăde şi mai austere ca niciodată.
Aş putea fi acuzat de acel "oldies syndrome", acuzat că vin cu vechile teorii de genul "pe vremea meaaa...", sau "nţ, nţ, nţ, tineretul din ziua de azi...".
Nu!
Ceva s-a schimbat brusc şi fundamental în "conflictul dintre generaţii". Care nici nu mai este un conflict, ci – aşa cum spun nemţii – un Generationkluft, adică un hău, o mutaţie. S-a schimbat peisajul contextual.
Între generaţiile anterioare existau majore diferenţe de idealuri şi de idei.
Dar exista o unitate. Căci despre idei, chiar contradictorii, poţi vorbi, poţi comunica, poţi discuta, dialoga, polemiza... poţi, deci, genera plusgândire, infinit mai multă decât discutând despre obiecte, aşa cum se face astăzi.
Lumea de azi manevrează mai multe bunuri şi servicii decât idei sau concepte. Limbajul abundă de numerale: preţuri, unităţi de măsură, procente, valori, indici, coeficienţi… Lipsesc, în schimb, adjectivele şi adverbele.
Un tablou, o piesa muzicala, o scriere reprezintă idei.
Un Vertu, un Ferrari, un Patek-Philippe sau o poşetă Vuitton nu conţin nicio idee, doar eventual, nişte informaţii: capacitate cilindrica sau de memorie, culoare, model, locul de unde a fost achiziţionat şi mai ales... preţ. Adică o mască de mucava care, ca în cazul lui Oz, te face dintr-un pitic bătrân un făt-frumos semeţ.
Ca simplu om, nu ca specialist, discutând despre Sartre, de pildă, devii mai deştept şi chiar mai informat, decât discutând despre ultimul MacBook Air de la Apple. Condiţia este să citeşti!
Pentru că eu persist să cred că antrenarea organului dezvoltă funcţia.
Procentul de copii şi de tineri supra-informaţi, dar tâmpiţi, mi se pare în creştere.
Bineînţeles că nu toţi tinerii de azi sunt loviţi de acest fenomen. La "Cărtureşti" e mereu plin.
Pastilele lui Andrei Pleşu, Tudor Chirilă sau Andrei Gheorghe circula asiduu pe net. Şi plac! Dar cei neloviţi sunt mult mai puţini azi decât acum o generaţie şi par de-a dreptul stingheri şi inadaptaţi într-o lume care îi dispreţuieşte.
Fenomenul "emo" nu e întâmplător şi deşi seamănă, n-are nimic în comun, cauzal, cu Sturm und Drang-ul sau le mal du siècle-ul romantic.
Vedem cu ochii noştri ce transmit toate televiziunile româneşti. Şi asta, fără îndoială, pe baza unui atent studiu de piaţă ce arată care este universul de aşteptare al publicului majoritar, adică la ce nivel intelectual dar şi moral se situează acesta.
De asemenea, suntem cu toţii de acord că şcoala este, în general, o porcărie, că nu-şi mai îndeplineşte menirea (nici în plan didactic şi nici în plan pedagogic) şi că părinţii nu mai au nici timpul şi nici pregătirea intelectuală necesare acordării unei educaţii acceptabile. Şi atunci cine, unde şi când să-i mai educe, să-i mai înveţe pe viitorii copii???
Generaţia mea – am 50 de ani – începe să fie deja a treia generaţie în viaţă. Generaţia de deja adulţi de sub noi e deja semi-needucată. Au copiii ei vreo şansă?
Teoria evoluţiei speciilor arată că, după cum nici noi – cu educaţia şi cultura noastră, câtă este, dar cu multul bun simţ – n-am constituit un punct greu în cadrul societaţii care a devenit viitoare, cotropite acum de indivizi altfel decat noi – niste mutanţi semigregari –, la fel nici copiii noştri, bine educaţi, nu vor putea constitui viitorul, ci doar o parte şi mai mică a acestuia. Până la dispariţia completă a "speciei"...
Putem lua cazul oricărui segment social: ţăranul (lui Săraru), mahalagiul (lui Barbu), muncitorul (lui Preda)... Cum erau, cum se comportau şi ce valori aveau aceştia acum 50-60 de ani şi ce valori mai au sau mai reprezintă ei astăzi, după o emancipare negativă atât de violentă. Pană şi elitele mondiale se pretează, azi, la mânării ca aceea a boşilor de la "
Ciclicitatea socială, în care unii văd salvarea şi ieşirea din această criză considerată temporară, nu o contest, fiind istorică şi dialectică. Dar o văd ca pe o curbă sinusoidală, venită dintr-un illo tempore, al carei punct minim imediat va trece, de data aceasta, prin abscisă, ca un avion de acrobaţie care îşi termină suita de lumânări şi de picaje istorice... în pământ.
***
